limbi diferite

Tot cautand urme ale familiei T., am ajuns (doar virtual, din pacate) in Orel, un oras la 300 si ceva de kilometri spre sud de Moscova. Trebuia sa iau legatura cu un profesor T., care preda, se pare, la universitatea tehnica din oras si pe care intentionam sa il asaltez cu intrebari legate de presupusa noastra origine comuna si despre “misterele” care o inconjoara. Mai ajunsesem pana in punctul asta si anul trecut, chiar scrisesem pe adresa universitatii, insa serverul lor nu a cooperat. De data asta m-am gandit sa incerc o cale usor ocolitoare. Am dat peste un site din Orel, cu tot felul de articole despre evenimente in oras. Nu am inteles prea multe, era in rusa, iar versiunea in engleza era tradusa de google translator intr-una din zilele lui proaste. Am vazut pagina de kontakt privindu-ma in ochi, asa ca mi-am depus mesajul acolo.

 

rusia

In autobuzul 335, o femeie s-a urcat la Mihai Bravu,  s-a asezat pe niste plase umflate in care isi cara lucrurile, a scos o sticluta de parfum si a inceput sa isi unga tamplele.

Apoi, cu o miscare fireasca, duse sticla la gura si bau cateva inghitituri.
– Io-te la ea, bea parfum, a fost singura reactie, venita din partea unui barbat in haine ponosite, care parea ca o cunoaste. O privea cu simpatie si mila, in timp ce noi, ceilalti, spectatorii intamplatori ai acestei scene, ne holbam ca la un reality show, impietriti de curiozitate si consternare. Barbatul incepu apoi sa o dojeneasca ca pe un copil, intr-o incercare moale de a o opri.
– Pai, ce, tu esti rusoaica? Numai rusoaicele beau asa.
Apoi, spre cei din jur, explicativ:
– Cand am fost eu in Rusia beau aia halbe pline, pana sus, cu parfum.
Femeia, cu parul negru tuns scurt, lipit de frunte, se uita la el fara a intelege si, din cand in cand, apropia sticluta de buze. El incepu sa o intrebe daca a mancat, pe unde a dormit si multe altele, in fraze sincopate, vesele aproape, pe un ton firesc si prietenos, care ii facea pe toti ceilalti sa arate ca niste manechine de plastic intepenite grotesc pe scaune.

Imaginea unei tari in care pe fiecare masa baltesc stacane de “odicolon” plutea in aerul irespirabil al autobuzului, oglindindu-se in ochii pasagerilor care, incetul cu incetul, redeveneau indiferenti.