RSS

Category Archives: carti

de citit

DemonulAmieziidacă cineva mi-ar fi spus acum două luni, când am descoperit cu entuziasm cartea lui Andrew Solomon* într-o librărie bucureşteană, că urmează să îl văd pe autor în carte şi oase în iunie, păi, da, nu l-aş fi crezut. am devorat cartea în 23 de zile (conform goodreads, care îmi ţine socoteala). chiar, care e numărul maxim de zile cu care poţi folosi expresia „a devora o carte”? nu mai mult de trei? cinci? având în vedere că tomul ăsta are vreo 700 de pagini, poate că perioada mea de digestie literară nu a fost chiar aşa de lungă. dar divaghez. cartea asta e pentru mine una dintre alea fără de care nu. mă bucur că am dat peste ea. fire aplecată către melancolii neproductive, mă întristez din când în când imaginându-mi că aş fi putut să nu o citesc niciodată.

şi acum ajung la ce vroiam să spun. de azi înainte să ştiţi că împrumut cărţi. voi anunţa o dată pe lună nişte titluri şi dacă printre ele se află ceva ce vroiaţi să citiţi de ceva vreme, daţi un semn. până una-alta, „Demonul amiezii” vă stă la dispoziţie.

*Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, de Andrew Solomon, Humanitas, 2014 (traducere de Dana Ligia Ilin).

 
Leave a comment

Posted by on June 13, 2014 in carti

 

Tags: ,

lupta cu cartea

TimothySnydertocmai am terminat o carte începută acum un an. să citeşti „Tărâmul morţii” este, după cum am aflat în modul cel mai practic, şi un exerciţiu de rezistenţă fizică, nu doar o probă intelectuală.

mai întâi despre conţinut şi autor. am dat întâmplător peste Timothy Snyder când ascultam un podcast în nu mai ştiu ce cotlon al netului acum mulţi ani. vorbea despre ceva nou mie (la câtă istorie am reuşit să nu învăţ în liceu, nici nu era greu): Ucraina, Bielorusia şi Polonia (partea de est) ca perimetru martor al unora dintre cele mai mari orori în timpul celui de-al doilea război mondial, pământ literalmente amestecat cu sângele, oasele şi cenuşa a milioane de victime. cele două regimuri totalitare care s-au succedat şi uneori suprapus aici în decursul a două decenii începând cu anii 30 ai secolului XX (sovieticii, cu Marea Teroare, foametea din Ucraina, persecutarea polonezilor pe criterii etnice, apoi naziştii cu lagărele şi camerele de gazare, şi din nou sovieticii, care trag cortina de fier peste locul atâtor masacre) au făcut din această zonă a Europei un imens tărâm al morţii.

Snyder demolează mituri, corectează unghiuri neclare, reuşeşte să transforme numerele înapoi în vieţi omeneşti. dar despre performanţa lui puteţi citi o recenzie bună şi v-aţi lămurit. sau, încă şi mai bine, cartea. eu vreau să vorbesc despre experienţa mea propriu-zisă de lectură. de faptul că niciodată până acum nu m-am „luptat” atât de mult cu o carte. am început-o în august 2013 şi am înaintat greu. nu e deloc uşor să treci de la capitolele despre înfometarea populaţiei din Ucraina la exterminarea etnicilor polonezi pusă în aplicare de sovietici, la episodul Katyn, lagărele de muncă şi dubele de gazare aşteptând la colţ de stradă, la Blocada Stalingradului sau revolta ghetoului varşovian… după trei pagini lăsam cartea din mână tremurând. probabil sună stupid, dar la un moment dat devenise un act de curaj simpla deschidere a paginilor şi încercarea de a mai citi un paragraf. acum, când am terminat-o, am senzaţia de a fi dus la capăt o trudă. cuvântul ăsta cu rezonanţe slave mi se pare cel mai potrivit. trudeşti citind şi te istoveşte.

nu vreau să descurajez potenţiali cititori. cantitatea de informaţii şi comentariul specializat merită efortul intelectual şi emoţional. revelaţiile produse de carte sunt preţioase. în plus, evenimentele descrise nu cred că nu au cum să nu trezească reacţii emoţionale. mai îngrijorătoare ar fi nedeclanşarea niciunui frison.

e o carte cu care merită să te lupţi. nu-i nimic dacă nu aţi învăţat cine ştie ce istorie în şcoală. citiţi cartea asta şi mâine puteţi da BAC-ul. garantez că îl şi luaţi. în plus, o să ţineţi minte mult timp de acum înainte cele citite în ea.

 
Leave a comment

Posted by on June 10, 2014 in carti

 

Tags: ,

noptiera Șeherezadei

tocmai ce am terminat Viață de aruncat de Bogdan O. Popescu, o colecție de opt povestiri, cu o prefață de M. Cărtărescu. se citesc repede (nu e deloc singura lor calitate) și sunt diferite ca teme și abordare. cel mai mult mi-au plăcut “Omul cu limba scoasă” (relatarea unei călătorii cu metroul madrilen ce înfățișează, între grotesc și aproape hilar, scene care li se vor părea familare celor ce folosesc underground-ul bucureștean) și povestirea ce dă numele volumului (o relație ce devine excedată de realia), cu tușe de realism magic și ironie postmodernă.

Oranges Are Not the Only Fruit, de Jeanette Winterson, a devenit, de la primele pagini, una dintre preferatele mele. fraze simple, fără cochetării stilistice, dar cu un impact emoțional mare, pline de miez ca niște sentințe, delicat sau trist-amuzante, cu pasaje pline de simbolism ce mimează postmodern discursul narativ al basmelor. este povestea unei fete adoptate de o familie de penticostali și menită a deveni misionar. spre oroarea mamei, care încearcă sa forjeze un eficient și neabătut instrument al divinității din propriul copil, ființă inerent eluzivă și încă nesupusă prejudecăților, Jeanette se îndrăgostește de o fată de aceeași vârstă, iar iubirea pentru altcineva (o iubire interzisă), prin obstacolele pe care le înfruntă și pedepsele pe care le atrage, acționează ca o pană de despicat ce sfărâmă de sus până jos eșafodajul greoi, de preconcepții și determinări, construit de mamă. ar mai fi multe de zis, bineînțeles, dar nu vreau să alunec în comentariu literar (mai mult decât am făcut-o deja).

am găsit un discurs-demonstrație cuceritoare în Istorie și mit în conștiința românească de Lucian Boia. o carte-tirbușon, care destupă mintea:). mi-a placut atât de mult încât am trecut cât am putut de repede (adică imediat ce am putut-o împrumuta) la Pentru o istorie a imaginarului.

m-am mai delectat cu câteva capitole din Tour de France de Julian Barnes. perfectă pentru citit seara înainte de culcare, nu pentru că ar fi un soporific imbatabil, ci pentru că e entertaining în modul acela demodat cu care rezonez: tăcut, liniștit, amuzant în surdină, plin de detalii savuroase, de un eclectism care mai degrabă inspiră decât obosește.

din fericire pentru puținii și încercații mei cititori, asta e cam tot ce am citit în ultima vreme, prin urmare, deși nu se luminează de ziuă, mă voi opri aici.

 
Leave a comment

Posted by on July 17, 2011 in carti

 

Tags: , , , , , , , ,

book fetish

It was waiting for me on a high shelf in a shop for used and antiquarian books. I didn’t see it at first of course. I was lingering around some vividly colored dictionaries carelessly thumbing through them when I raised my eyes and saw it. It was there, like a black supernova with an electric blue core. I reached out my hand and picked it. It filled my hand with its heaviness, the heaviness of a ripe fruit. I paid, put it carefully into my bag and then lost myself in the labyrinthine streets of the old city. Somewhere near my right hip, I could feel through the canvas bag the pages of the book vibrating dimly.

 
4 Comments

Posted by on June 18, 2011 in carti, jurnal

 

what’s that smell

Potatoes, tomatoes and corn came to the Old World from the New, along with vanilla, chilli peppers, and tobacco. This last particularly excited the curiosity of Europeans, who had never smoked anything before. Legend has it that the first time a servant of Sir Walter Raleigh saw his master smoking a pipe, he thought he was on fire and doused
him with water.

Aroma: The Cultural History of  Smell, Constance Classen, David Howes and Anthony Synnott, Routledge, UK, 1994


 
Leave a comment

Posted by on July 4, 2010 in carti, smellscape

 

Tags: , , ,

Zaira

“Zaira” e ca o rochie lungă, de bal. Multe modele, multe falduri de material peste care privirea alunecă. Uneori m-am simțit ca un croitor care vrea să ajusteze, să taie, să coase tivurile lărgite, alteori mă uitam absorbită la arabescurile țesăturii.

Mama a citit-o înaintea mea. Două zile, fără să o lase din mână. Apoi, eu, la fel. Chiar dacă, uneori, ți se pare că urmărești un magician scoțând o imposibil de lungă panglică colorată din mâneca sacoului cam strâmt, rămâi pe loc și aștepți încordat să vezi cum se termină.

Fetița Zaira are o catalană drept bunică, o mătușă nefericită în dragoste care acum aduce pe lume tot ce dorește să vină pe lume în sat și în împrejurimi, o mamă vrăjită de vârtejul capitalei în mirajul căreia întrezărea uluitorul Paris, și un unchi, Zizi, care a preluat pe nesimțite rolul mamei mereu absente. Vremea e încă molcomă la moșia din Strehaia și noutățile sunt strigate în vârf de deal de bătrânul satului. Zizi, care joacă mai tot timpul rolul mamei, se transformă în Căpitanul Spavento, Pantalone sau Pagliaccio când fetița nu vrea să se ridice din pat și își privește cu încăpățânare degetele de la picioare.

Apoi, timpul se dă peste cap o dată, de două ori, și alunecă la vale cu tot cu moșia, casa, țăranii, Zizi, bunica, mătușa, cufărul bunicii și Velasquezul de pe perete. Războiul s-a terminat și totul e acum al tuturor, totuși, nimeni nu mai are nimic. Bucureștiul, la fel ca și Parisul, sunt departe. Bucureștiul e o amintire. Despre el se vorbește la trecut, deși clădirile îi sunt încă acolo. Parisul e o imposibilitate geografică.

Suntem în comunism iar Zaira lucrează ca papușăreasă. Deși uneori e și marionetă. Firele, sârmele, care îi fac pe toți să danseze pe o scenă strâmtă cu margini abrupte, sunt lungi și încurcate. Chiar dacă pe măsură ce urci, ațele se împuținează, ele nu se sfârșesc niciodata.
Zaira e ea însăși mama acum și are propria ei fetiță zăvorâtă în tăcere, care o privește așa cum ea își privea pe vremuri degetele de la picioare. Iubirea a rămas, neterminată, undeva în urmă, iar în față începe să se contureze mirajul Americii, geamănul alb al comunismului. Zaira, Ioana, Robert și motanul Mișa evadeaza din lagărul comunist printr-o portiță miraculoasă, întredeschisă pentru puțin timp, în Praga anului 1968.

Viața arată acum ca un balon ce se înalță pe un cer din ce in ce mai albastru, în timp ce dedesubtul lui atârnă, invizibil, lestul trecutului. Aici, în America, poveștile se iau la întrecere, vor să te lase cu gura căscată, magicianul începe să tragă grăbit și mai multă panglică colorată din mânecă și, o data cu ea, sar afară personaje, micropovești, crochiuri grăbite. Ele umflă cu aer cald balonul, în timp ce, dedesubt, nisipul devine tot mai greu. Din Romania interbelică până în Washingtonul demonstrațiilor anti-Vietnam, Zaira a călătorit mult. Imaginea lui Zizi născocind personaje de poveste pentru o fetiță cu priviri încremenite a fost tot timpul cu ea.

Acum, Zaira, liberă, e înapoi în Timișoara, eliberată, și își adună curaj. Trebuie mult curaj să nu mai stai încremenit, privindu-ți degetele de la picioare.
Zaira își începe primul gest.

Cătălin Dorian Florescu, Zaira, traducere de Mariana Bărbulescu, Polirom, 2010, p. 465

Cătălin Dorian Florescu – Interviuri:

 
Leave a comment

Posted by on April 4, 2010 in carti

 

Tags: , ,

jocul cu timpul sau Viata incepe vineri

Viata incepe vineri, de Ioana Parvulescu

Suferind din imposibilitatea de a ne simți comfortabil în prezent, mefienți în ceea ce privește lucrurile bune pe care le-ar putea aduce viitorul, ne cautăm repere în trecutul interbelic sau, încă mai înapoi în timp, în perioada de dinaintea primului război mondial. Pentru că trăim într-un prezent în derivă, cu care, de multe ori, nu ne identificăm, ne refugiem în trecut. Cît de autentice sunt “amintirile” noastre despre viața de atunci, rămâne de discutat. Cât de sinceri cu noi înșine suntem în acest demers de a reconstitui o cultură și o societate în care să ne simțim mai acasă, mai puțin agresați de prezent, ar fi interesant de descoperit. “Febra” Bucureștiului interbelic s-a răspândit, cred, în anii de după revoluție, pe măsură ce iluziile cu care fusese investită răsturnarea dictaturii se prăbușeau ca piesele de domino. Prezentul, ca orice lucru privit de aproape, Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on December 12, 2009 in carti

 

Tags: , , , , , , ,