RSS

prin oraşul lui hermann

04 Dec

de ori unde ai veni, sibiul se uită la tine cu mii de ochi suspicioşi. oricine e în afara zidurilor sale este un posibil intrus. cine mai eşti şi tu, îţi spune sibiul în timp ce te urmăreşte fără să clipească. totuşi, după un timp, se obişnuieşte cu tine şi tu cu el, şi ochii îi devin indiferenţi ca unui imens câine plictisit.

m-am dus la sibiu să văd filme şi m-am trezit colindând străzi şi recunoscând case pe care nu le mai văzusem niciodată. am stat în piaţa mare, toropită de soare, pe o bancă, apoi am intrat în brukenthal şi am rătăcit printre pereţi acoperiţi de grigorescu-aman-petraşcu-luchian-şirato-pallady-ţuculescu, şi din nou afară, în lumina orbitoare a soarelui de toamnă, pe lângă librăria nemţească, muşcând din cea mai delicioasă plăcintă cu brânză (merdeneaua e o rudă săracă), prin subsolurile cărtureştiului şi apoi sus, până în vârful turnului sfatului. aici ochii tăi nu m-au mai ajuns, acum eu mă uitam la tine şi tu te-ai arătat cu totul, dintr-o dată mic şi vulnerabil, ca un orăşel într-un glob de sticlă, aşezat marginea unui raft. am coborât destul de repede. nu-mi plăcea să te ştiu totuşi atât de la bunul meu plac. în plus, aproape că se făcuse noapte. din nou pe străzi înguste, de piatră, cu pisici iscoditoare la ferestre şi cu felinare luminând unghere în care se roteşte, nevăzut, vântul, din nou pe lângă ziduri care miros a timp şi a toamnă, peste un pod din care răsar flori care acum sunt negre de atâta noapte, apoi în jos, pe nişte scări, către o uşă luminată ce promite o încăpere caldă şi mâncare bună, şi care, deschizându-se, lasă să se audă cea mai minunată melodie cântată la pian de un bătrân care seamănă cu un imens sobol ce picoteşte pe clape, singura melodie care se potriveşte cu noaptea, cu tine, cu tot. cu tot! e ceva vesel, jucăuş, şi un pic trist pentru că e perfect, un cântec ce iese cu atâta uşurinţă din pian, din omul care pare că doarme în timp ce mâinile îi alunecă pe claviatură, din chiar pieptul de piatră al oraşului în adâncul căruia pianistul palpită ca o inimă în ritm de jazz.

m-am dus la sibiu să văd filme şi până la urmă am văzut doar trei. unul m-a enervat, al doilea mi-a plăcut, iar la celălalt am plâns de la început până la sfârşit deşi aproape că nu aveam în ce să-mi suflu nasul şi ăsta ar fi trebuit să fie motiv destul să mă opresc. era un film sârbesc şi mi-a plăcut atât de tare încât am zis că o să-i scriu regizorului. ceea ce, bineînţeles, nu am făcut nici până azi.

da, sibiul e ca un bunic care se preface serios, dar pun pariu că noaptea, la adăpostul întunericului, când toţi dorm duşi în căsuţele lor colorate, miile de ochi de pe acoperişuri încep să clipească. căsuţele romantice se uită în sus la stele până ameţesc, micuţele fortăreţele urmăresc cu suspiciune vreun trecător întârziat, casele cu faţade împodobite se studiază printre mănunchiurile de cabluri întinse pe stâlpi, cele mai cochete clipesc repede şi cu subînţeles, în timp ce pleoapele de pe acoperişul primăriei se încruntă a dezaprobare, iar Casa Albastră se uită drept înainte, făcându-se că nu observă nimic.

în general, vrei să te întorci în oraşele care-ţi plac. eu sper să nu mă mai duc niciodată acolo. nu vreau să risc să-l văd şi altfel.

 
Leave a comment

Posted by on December 4, 2012 in jurnal

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: