RSS

horror fest – The Wicker Man (1973)

27 Aug

Întotdeauna mi-au placut filmele horror care se desfășoară labirintic, în care eroul e un Perseu înspăimântat ce ține în mâini tremurânde firul Ariadnei care îl va conduce către Bestie, ca să își dea seama, cu groază, într-un final, că în fața sa se află, de fapt, el însuși.

The Wicker Man nu e chiar atât de încurcat, te cam prinzi de cum stau lucrurile, însă finalul contrazice orice așteptare.

Nu e un film cu creieri împrăștiați pe asfalt sau cu creaturi din altă lume dornice de propășire pe Terra. Fiind produs în 1973, efectele speciale de genul ăsta ar fi părut oricum învechite pentru un privitor din 2010 (deși, în paranteză fie spus, “creaturile” din The Thing mă înfricoșează și azi).

Un detectiv scoțian, Neil Howie (Edward Woodward), credincios fervent, care așteaptă noaptea nunții pentru a fi împreună cu iubita lui, motiv de glume groase pentru colegi, pleacă pe insula Summerisle pentru a ancheta dispariția unei fete. Găsește acolo o comunitate izolată (pe atunci patternul ăsta nu era chiar atât de uzat: ), cu propriile ei reguli, cu ritualuri ce se aseamănă cu cele ale vechilor celți (desi, mărturisesc, am cam bufnit în râs de câteva ori, ridicolul pândește din spatele unor scene cu pretenții… etnografice), cu un mod de a se manifesta care lui Howie i se pare barbar. Bineînțeles, pentru ei, el este ignorantul.

Finalul iluminează (la propriu și la figurat: D) , într-un mod sinistru, cursa în care a fost atras personajul principal. Sergentul Howie devine un martir fără voie, închis în imensa efigie a Omului de Răchita, ca o inimă vie care se zbate înfricoșată în pieptul imens, împletit din nuiele. Este sacrificiul adus de comunitate zeului Soare, care, într-un cadru antologic, dublează cu lumina sa roșiatică incandescența rugului aprins.

Scenele care prezintă viața celor de pe insula sunt, probabil, și o aluzie în subtext la realitățile vremurilor de atunci, când mișcarea hippie era la apogeu.

Altfel, e una din rarele ocazii când văd un film care nu ridiculizează creștinismul sau, mai bine spus, esența sa și a oricărei religii (toleranța, caracterul sacru al vieții fiecărui individ). Personajului principal, dintr-o figură ușor donchișotescă, conturată ironic, devine la final, grație interpretării excelente a lui Woodward, victima demnă de milă a cruzimii celor mulți, un biet om sacrificat de o mulțime ce acționează instinctiv, interesată doar de propria-i supraviețuire.

P.S. Recomand antropologilor interesați scena dansului menit a amenința castitatea bietului Howie.

P.P.S. Just so you know it, refuz să văd remake-ul!

 
Leave a comment

Posted by on August 27, 2010 in filme

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: