RSS

Casa celor o mie de mirosuri

04 Jun

Ies din metrou și mă opresc pe marginea șoselei. Din ambele direcții aleargă turme furioase de mașini, asfaltul e încins și mirosul pielii mele dispare în cel de benzină-smoală-praf, într-un șuvoi imens de căldură ce se târăște pe bulevarde, înnebunit, dintr-un capăt în altul al orașului.

Traversez strada în fugă. În spatele meu se închid la loc valurile grăbite. Merg printre oameni, căței, garduri verzi, chioșcuri, magazine, grăbesc pasul și, iată, sunt pe strada mea. În spate, crescut ca în poveste, din peria aruncată în urmă de viteaz, se ridică un bloc imens de care mi se pare că aud izbindu-se toată nebunia orașului. În față, strada se lasă ghicită sub umbra copacilor înverziți.

Sunt case frumoase aici, cu anii de naștere înscriși pe fațade, cu ghirlande de ghips deasupra ferestrelor, cu marchiză și terase înmuiate de ploi, cu obloane de lemn lăsate peste camere veșnic goale. Dar casa care îmi place mie e alta. Clădirea e o fostă instituție și are cea mai banală arhitectură. Acum e locuită de varianta ‘modernă’ a unei șatre de țigani care duc acolo o viață atât de simplă încât pare imposibilă.

O simt de la depărtare pentru că, deși ea e doar o biată clădire cu etaj, fără geamuri, cu uși atârnând în balamale ieftine și cu un coș înfundat, ființa ei de fum ia în stăpânire întreaga stradă de îndată ce apune soarele. Atunci răsar luminițe mici la geamuri, atunci în curte se aprinde focul și ființe mici și gălăgioase ies pe ușile ei și umplu înserarea caldă cu vocile lor și triste, și vesele. Miroase a rufe spălate, a foc, a mâncare, a haine, a jucării vechi, a frunze… casa devine o imensă cutie cu mirosuri și eu întârzii mult pe lângă ea, ca un câine ce adulmecă o urmă veche. Casa asta e mașina timpului, e cutia pandorei, e calul troian. Mă apropii întotdeauna de ea cu o spaimă bucuroasă, cu dor și curiozitate, apoi… respir adânc iar ea își deschide ferestrele și ușile așa cum un imens pește mitic își umflă branhiile… și o nouă călătorie începe.

 
Leave a comment

Posted by on June 4, 2010 in povesti, smellscape

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: