RSS

“Despre miresme si duhori”

25 Jul

Despre miresme si duhori
o interpretare fenomenologica a olfactiei
Madalina Diaconu, Humanitas, 2007

Maria Magdalena (1450)

"Maria Magdalena" (1450), sfanta patroana a parfumierilor

Mirosul pare a izvori din insasi inima lucrurilor. Ne invadeaza fiinta si, luati pe nepregatite, ne proiecteaza intr-un alt timp si spatiu, cel atat de relativ, al memoriei, provocand reactii puternice si imediate, dezlipind parca o folie invizibila de pe obiecte si oameni si promitand, cel putin aparent, accesul nemijlocit la enigma lor.

Ce este mirosul? Ce semnifica? Ce implica? Cum il denumim? Sunt intrebari la care cartea Madalinei Diaconu raspunde, in ciuda obstacolelor pe care le intampina cercetarea acestui domeniu, pornind de la faptul ca nu exista cuvinte care sa denumeasca in mod propriu-zis mirosuri, obligand la utilizarea de metafore, comparatii, eufemisme, pana la caracterul subiectiv al oricarei experiente olfactive.

Mirosul a fost si, intr-o oarecare masura, continua sa fie cenusareasa simturilor, alaturi de celelalte simturi considerate “joase”, gustul si tactilitatea, spre deosebire de simturile “inalte”, vazul si auzul, distinctie ce se pliaza pe vechea dihotomie senzorial – cognitiv, ce implica judecata de valoare rau-bun. (1)

Jos si sus au fost, mai intai, coordonate pur fizice. Potrivit lui Freud, trecerea la postura bipeda a micsorat rolul olfactiei strans legata de sexualitate. Inaltandu-se literalmente asupra taramului mirosurilor fruste, fiinta umana cuprinde cu privirea un teritoriu mult mai larg, iar stimulii vizuali capata o importanta crescuta. (2)

Urmarind “complexul ideatic” creat de falia ce se naste intre simturile considerate esentiale si cele “secundare”, cartea inregistreaza, intr-un prim capitol, “Spiritul care adulmeca sau nasul filozofilor”, mefienta filozofilor fata de mirosuri, fie ele placute, deci incitand la desfatarea simturilor, la dezmaturi dionisiace, fie neplacute, deci nesanatoase (caci sunt purtatoare de molime) sau prea puternice, violentand simturile.

Singurul placut filozofilor este “aerul proaspat, curat si ‹inodor›” (3).  Un caz aparte este cel al abatelui Etienne Bonnot de Condillac, cu al sau “Traite de sensations”. Intr-o incercare de a reabilita capacitatea simtului olfactiv de a contribui in mod decisiv la cunoastere, Condillac “isi imagineaza o statuie care dispune, dintre toate simturile, doar de miros si descrie cum, pornind de la acest unic simt, statuia isi formeaza treptat toate facultatile” (4).

Trecand prin Evul Mediu cu mirosurile sale intepatoare de pomezi (5) si mirodenii, acoperite din cand in cand de fumul gros al rugurilor, ele insele instrumente de purificare a “necurateniei”, ajungem la primele incercari de compartimentare olfactiva a spatiului public, odata cu Iluminismul si conturarea unui nou strat social, burghezia. Inceputul secolului 20 abia reprezinta, insa, inceputul productiei de parfum pe scara larga, aducand utilizarea ‘democratica’ a acestui obiect pana nu de mult monopolizat de elite.

Abandonand discursul ce urmareste liniarul istoric, autoarea se opreste mai degraba asupra temelor fundamentale tratate pana acum de cartile de specialitate, punctand teritorii care nu au fost inca pe deplin investigate din punctul de vedere al olfactiei, precum si teme de urmarit in cercetari viitoare.

Încă nu există o explicaţie exhaustivă a felului în care receptorii aparatului olfactiv captează mirosul şi a modului în care este interpretată informaţia obţinută pentru ca cineva să poată spune apoi „miroase a…”. Teoria general acceptata („shape theory”) sustine ca moleculele se fixeaza pe receptorii din mucoasa olfactiva, iar de acolo informatia este transmisa catre cortex, dar si catre alte zone din creier. Un rol important il are tractul olfactiv care face legatura cu amigdala si hipocampul, zone ale sistemului limbic responsabile cu reactiile emotionale si memoria. Fiecare miros intiparit in memorie este acompaniat de o emotie.

Felul in care este perceput mirosul propriului corp, amprenta olfactiva unica a fiecarui individ, deschide o alta problema dezbatuta pe larg in carte, si anume cea a identitatii trupesti (6). Mirosul propriu este constientizat cu precadere in momentul in care devine neplacut. Perceperea mirosului propriu implica o “autodedublare a trupului, care miroase, in acelasi timp, intranzitiv (miroase a sine) si tranzitiv (se miroase pe sine)” (7)  rezultand in inducerea unui “sentiment linistitor in ceea ce este familiar” (8). Exista si exceptii de la regula care se constituie in general in cazuri patologice. Nerecunoasterea propriului miros, impresia ca pielea emana un miros strain creeaza conflicte cu sine si cu lumea inconjuratoare. Mirosul ca extensie a eului ce doreste sa placa devine, in aceste cazuri, o duhoare care demasca, un semn al putreziciunii individului care infuzeaza si submineaza raporturile sale cu lumea.

Mirosul Celuilalt deschide un alt capitol de istorie culturala. Tocmai pentru ca e necunoscut, are mari sanse sa fie perceput drept neplacut. Celalalt este inevitabil barbarul, “primitivul” , “negrul”, “asiaticul”, est-europeanul, bolnavul, femeia.

Derivand din antinomia bun-rau, mirosul a devenit de-a lungul timpului, mai ales odata cu raspandirea crestinismului, un indicator al moralitatii. Pacatul duhneste, mirosul de pucioasa indica prezenta necuratului (un termen graitor prin implicatiile sale oflactive), iar femeile de o morala indoielnica sunt numite “puta”, “putain”, derivate romanice din latinescul “putidus”. De aici, mergand pe linia aceluiasi clivaj care a facut cariera in Vest si care detecteaza in miresme si duhori doua principii morale opuse, a emers si diada fata-floare vs femeia fatala. Pe cand prima este invaluita in mirosuri naturale, pure, evanescente, florale, abia simtite, femeia fatala emana efluvii grele de mosc, atrage prin mirosul sau animal, corupe, innebuneste, duce in ispita. In ambele cazuri parfumul e vazut ca un apanaj al erotismului si seductiei feminine, simbol ce va fi exploatat exhaustiv, pe scara industriala, in a doua jumatate a secolului XX.

Pe masura ce masurile de igienizare a spatiului public iau amploare (9), se contureaza din ce in ce mai precis si diferentele sociale bazate pe… intensitatea emanatiilor corporale. Burghezia se delimiteaza de masele murdare care duhnesc a transpiratie si a usturoi, dar si de aristocratia depravata care abuzeaza de parfumuri, prin preocuparea pentru curatenie (apa si sapun) si intoleranta crescuta fata de mirosuri tari. De aici pana la enuntarea de catre George Orwell a “adevaratului” motiv care alimenteaza ura si conflictele dintre clase a fost doar un pas: “Clasele inferioare miros [..]. Nu exista sentiment de simpatie sau antipatie mai fundamental decat un sentiment fizic” (10).

Secolul XX singur ar merita o intreaga carte dedicata fenomenelor ce rezulta din utilizarea la scara larga a parfumului. Madalina Diaconu atinge problemele fundamentale ocupandu-se de felul in care reclama isi apropriaza parfumurile, de caracterul utilitar atasat acestora odata cu avantul luat de aromoterapie sau de disputa pe marginea caracterului estetic al mirosului.

Pe masura ce legatura dintre mirosuri si starea emotionala este sondata cu mijloace stiintifice, apar si incercarile de a inhama mirosul in cursa pentru profit. Astfel, unele companii japoneze folosesc sisteme ce emana diferite arome (lamaie, iasomie) pe durata zilei de lucru pentru a mari productivitatea angajatilor, in timp ce autoritatile din Statele Unite au in vedere dezvoltarea de mirosuri care, odata introduse in sistemul de ventilare a metroului, sa induca o stare de agresivitate scazuta, de unde si o serie de intrebari legate de etica acestor practici.

De altfel, societatea occidentala pare a utiliza mirosul, parfumul, pentru a exprima concepte ce nu au nimic in comun cu olfactia. Reclamele incurajeaza utilizarea parfumurilor din mult mai multe motive decat cel originar, de a masca mirosul propriului corp. Cumparatorii sunt incurajati sa isi creeze identitati olfactive, sa se reinventeze, parfumul devine o extensie a personalitatii, dar si un indicator al statutului social. Reclamele developeaza si o micro-istorie a imaginii femeilor. Astfel, pe parcursul a catorva decenii, femeia renunta la statutul de accesoriu elegant al barbatului (anii ’50), se emancipeaza si concureaza cu barbatii in lumea agresiva a afacerilor (anii ’80) si, in cele din urma, schimba prezenta unei instante masculine (partener sau rival) pe un flacon imens de parfum in sticla caruia isi oglindeste narcisist trasaturile.

Poate cea mai captivanta ( pentru ca foarte actuala?) sectiune a cartii este cea intitulata “Templul de consum – Mit (post)modern si utopie implinita a postistoriei?”, o imersiune captivantă în lumea-hypermarket de azi, un spaţiu care pare a ignora cauzalitatea (rafturi pe care mărfuri par a se fi concretizat din neant), un timp al „prezenţei pure” (mărfurile nu au diacronie, ele sunt într-o stare de aşteptare perpetuă, sunt întotdeauna noi într-o lume care a concediat „vechiul”), o lume care excită dorinţa de „a avea”, fără un scop concret, fără o finalitate („a cumpăra devine simultan nevoie şi consum, cauză şi finalitate”) (11).

Actul de a mirosi ne apare la fel de firesc ca respiratia si pentru ca rareori dispunem de timp, rabdare sau informatii necesare unei analize a peisajului olfactiv pe care il locuim. “Despre miresme si duhori” reuseste performanta de a structura si prezenta uriasul volum de cunostinte (majoritatea de data destul de recenta) legate de olfactie si demonstreaza ca a te cunoaste pe tine insuti presupune si constientizarea existentei si conotatiilor acestui simt mult timp dispretuit de abordarile stiintifice.

Desi teritoriul explorat de cartea Madalinei Diaconu este mult mai vast, prezentarea mea, deloc discreta, se va opri aici, lasand cititorului placerea de a descoperi de unul singur universul intreg intr-o molecula de parfum.

Note:

(1)   – Mirosul are, totusi, o pozitie privilegiata printre simturile joase, fiind vazut ca mediator intre simturile de distanta si cele de proximitate.

(2)   “In connection with the man’s rise from the ground, an analogous paradigmatic shift is pointed out by Leroi-Gourhan. The erect position that frees the nose from its immediate contact with the genitals also liberates the hand from its part in locomotion and allows it to take over functions of fabrication and tool-making. Similarly, both for vision and the oral and aural area, new horizons open up. The function of articulation is developed and thereby the potential for the eventual creation of symbols: language. Thus for Leroi-Gourhan, prehension (the hand), apprehension (vision, oral, and nasal sense), and comprehension (language) evolve as a consequence of man’s erect position. Vision becomes the leading sense also in sexual matters. People fall in love at “first sight”, not at “first smell” – or if so, they very rarely talk about this.”, Hans J. Rindisbacher, The Smell of Books: A Cultural-Historical Study of Olfactory Perception in Literature, University of Michigan Press, 1993, p. 14.

(3)   Madalina Diaconu, op. cit., p. 28

(4)   Ibidem, p. 24

(5)   Termenul provinde de la pomme d’ambres, pomander, “recipiente perforate pentru a lasa sa se raspandeasca mirosul”, “erau purtate la cingatoare, legate de un lant sau pe deget, ca un inel, si aveau de cele mai multe ori forma unor mere, simbol al vitalitarii si al vietii vesnice”, op. cit., p. 156

(6)   Vezi capitolul “Miros – Identitate – Memorie. Constituirea subiectului prin olfactie”, op. cit., p. 76 .

(7)   Op. cit., p. 81

(8)   Ibidem.

(9)   “Introducerea toaletei in locuintele burgheze a mers in paralel cu amenajarea retelelor de canalizare in metropolele moderne, la nivel macro, si cu diviziunea spatiului locuit dupa principiul separarii mirosurilor, la nivel micro (al locuintei). Mirosurile au fost privatizate, iar spatiul public, dezinfectat.”, op. cit., p. 129.

(10)  George Orwell, The Road to Wigan Pier, in op. cit., p. 131.

(11)   op. cit., 213-214.

 
2 Comments

Posted by on July 25, 2009 in carti, smellscape

 

Tags: , , , , , , , , ,

2 responses to ““Despre miresme si duhori”

  1. Sandgirl

    November 10, 2009 at 5:40 pm

    Geniala cartea

     
    • sheherzadah

      November 10, 2009 at 7:36 pm

      da, si mie mi-a placut mult!

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: