RSS

muzeul

25 May

Coarne groase de berbec se rotesc amenintator sub stresini, burlane cu cap de balaur se casca vesnic insetate pe la colturi, arcade pudice ascund varful vreunui felinar innegrit, tije uscate de trandafiri umplu ovalul de piatra din fata intrarii.
La etaj, printre oglinzi de sticla oglindind oglinzi de parchet ceruit, tintuite de perete, atarnand moi de sfori galbui, stau aliniate tablouri pe care sclipeste unsuroasa culoarea.
Pana si pe ferestre se intinde un strat de vopsea alba care fereste oamenii incremeniti intre rame de lemn de curiozitatea oamenilor ce-si exerseaza mobilitatea intre ramele de asfalt ale orasului.

Intr-o amiaza (de vara), la o ora ingreunata de caldura si digestie, castelul vopsit cu var se straduia sa sclipeasca cat mai convingator in a nu stiu cata dubla trasa pentru cadrul acestei povestiri. Si tocmai cand regizorul, personajele in asteptare pe strazi si in tablouri, si electricienii care supravegheau voltajul periculos al soarelui, tocmai cand toti se asteptau mai putin, castelul incepu sa lumineze obosit si naclait de canicula. Adica exact cum trebuia. Prin fata portilor inalte si negre, din fier forjat, trecu atunci (un pic prea in graba), tragand dupa ea un pechinez ametit, o batranica, cateva masini fasaira incoace si incolo prin aburul dens al amiezei, copacii frematara usor pentru ca, ghemuiti la radacina (afara din cadru), cativa figuranti prinsesera de frunze mii de ate (invizibile in povestire), pe care acum le manevrau astfel incat sa dea impresia unei adieri nelinistitoare.

Povestitorul putea sa-si inceapa povestea.

Castelul lumina obosit si naclait de canicula. In aerul incins batu ora 12. Fata Morgana, singura fantoma care se arata ziua, aparu tremuratoare printre turlele acoperisului. Paznicul (batran, evident) adormise in ghereta lui de sticla din stanga intrarii. Un coridor alungit se desfacea in trepte largi de marmura ce ondulau ametitor spre inima castelului, crescand in toate directiile in mii si mii de scari mici si intortochiate. La capat, sclipea confuz marea sala a tablourilor. Felii dintr-un puzzle nesfarsit, panzele se insirau amestecat de-a lungul celor patru pereti imensi, dintre care unul avea decupata in centru intrarea. Ferestre acoperite cu var alternau cu tablouri acoperite cu peisaje, portrete si naturi moarte, in asa fel incat uneori vizitatorii le confundau si credeau ca vad afara mari tulburate de furtuna sau lanuri de floarea soarelui, iar in tablouri – patrate monocrome de var.

Nimeni nu venea vreodata la ora amiezei. De aceea, paznicul sforaia langa un registru unsuros si zdrentuit in care erau trecute numele tuturor celor care vizitasera vreodata muzeul. Erau acolo nume de negustori bogati de la inceputul secolului XX, nume de pictori ucenici, nume de soldati in permisie, numele unei fete care intr-o zi se adapostise de furtuna in muzeu, numele unor turisti vienezi, numele unui falsificator de tablouri, numele unui pestisor auriu, pe care un baietel blond, care vizitase intr-o duminica muzeul impreuna cu parintii, il purtase dupa el intr-o punga de plastic plina pe jumatate cu apa de la robinet, si numele tuturor figurantilor, ca sa para mai multe.

Deodata, pe pietrele sticlind de soare din fata intrarii se auzira niste pasi moi. Degetul mic al paznicului (cu unghie tare de parca osul degetului ii crescuse prea lung si iesise prin carne afara) tresari in somn. Pasii continuau sa se apropie, impingand usor aerul gros al amiezii, care era respins ritmic din partea cealalta de rasuflarea paznicului. Cand fura la cativa metri distanta unii de alta, pasii si respiratia se oprira si se pandira cateva momente intr-o tacere de western. Vantul fiert de amiaza (de fapt un ventilator vechi si greoi) rostogoli in fundal un ghem de maracini (niste tije impletite, de trandafiri uscati). Picioarele isi miscara degetele usor nerabdatoare in pantofi, mainile paznicului alergara in somn peste o claviatura invizibila. Intr-un final (la alegere), pleoapele batranului incepura sa se ridice lent, ca usile garajelor in filmele americane. De sub cortul lor de piele incretita se ivira doua semisfere verzi-galbui, tari ca miezul oualor vechi de Paste. Paznicul roti bilele grele in orbite si le indrepta spre noul venit. Doua secunde se tarara greu in asteptarea replicii. Neasteptat, paznicul izbucni in ras. “Taiati!” se auzi vocea regizorului.

Reluam (cu improvizari de ultim moment in scenariu). Motor. Era ora 12 si vopseaua sclipea unsuros pe tablouri. Era apasator de cald. Atat de apasator, incat caldura atarna grea de fiecare excrescenta colorata de pe panze. Asa de cald, incat in cele din urma, acestea cedara insistentelor si suvite uleioase de culoare pornira sa curga din dreptunghiurile de panza ce acopereau peretii salii principale. Franghii de lichid gros se incolaceau pe podeaua ceruita. Culorile incepura sa se roteasca ametitor, contururi se iveau pentru o clipa si dispareau la fel de repede, un imens vartej de vopseluri care topea in el portrete, naturi moarte, peisaje, se rasucea in mijlocul celor patru pereti, pulverizand in jur spuma de acuarele si praf subtire de carbune. Pe pereti, panzele clipeau orb din ochi dreptunghiulari.

Invalmasirea de culori se pornise acum spre usa mare a salii. Din toate partile, adunandu-se din unghere si curgand apoi in josul miilor de scari de marmura, suvoaiele pestrite ajunsera in dreptul gheretei portarului. In urma, castelul nu mai era decat o tremurare de aer si praf supte de culoare. Spirala de uleiuri groase si acuarele stravezii inainta acum spre centrul orasului, spre statuia de bronz, incinsa in soarele verii, lasand in spate, printre copaci ramasi verzi si blocuri bej, o dara de forme decolorate: portarul, regizorul, figurantii, pechinezul, toti translucizi si mofluzi, aparatele imprastiate si pelicula voalata. (Numai povestitorul mai rezista, ascuns pe undeva, incercand disperat sa umple la loc pagina devenita alba).

Intr-una din miile de cadre trase pentru miile de deznodamanturi posibile, titirezul de culoare a crescut (ca-n poveste), ingrasandu-se cu fiecare molecula de culoare, a ajuns un uragan, o spirala imensa si lacoma, colorandu-se tot mai intens si insuportabil, lasand in urma o fasie de galaxii incolore si flescaite, eoni insipizi si istorii inodore, si continua sa mai creasca si azi. Pechinezul a murit intr-o zi calcat de o masina invizibila, povestitorului i s-a decolorat un deget in timp ce batea la masina povestirea si l-a taiat, portarul s-a casatorit cu stapana pechinezului chiar daca, fiind incolori nu s-au vazut niciodata. In general, toti au trait si au murit. Nu neaparat in ordinea asta.

 
Leave a comment

Posted by on May 25, 2009 in Uncategorized

 

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: