bookfest 2012

dimineaţa începe leneşă. afara, cer plumbuit si vreme mohorâtă. în casă, eu, citind cu sublinieri o carte. liniştea aparent studioasă e întreruptă de ţârâitul telefonului. Ioana, din mansarda ei cu bunătăţi, mă cheamă la Bookfest. să mă duc, să nu mă duc… până la urmă las deoparte capitolul despre sistemul politic german în faţa căruia moţăiam (sunt în perioada cărţilor de istorie) şi hotărăsc să mă aventurez până la Romexpo.

cu ce să încep? ca de obicei, reducerile nu sunt cine ştie ce. există şi cărţi la 5 sau 10 lei, dar nu din rândul celor pe care aş vrea să le am. ăsta e, de fapt, numitorul comun al târgurilor de carte de pe aici.

altfel, atmosferă relaxată, aerisit (pentru că e joi şi încă nu s-a terminat ziua de lucru), poţi să întârzii lângă cărţi, să răsfoieşti, să faci poze.

am trecut pe la standurile tuturor editurilor, ne-am extaziat în faţa unor titluri, ne-am hlizit la altele… şi am găsit nişte chestii pe-care-e-musai-să-le-am.

(în ordinea descoperirii) o cană de la Cărtureşti lângă care am suspinat vreo 10 minute (comportament tipic feminin, ştiu. până să ajungi să iei o carte te pomeneşti că ai deja în geantă trei perechi de cercei)

nişte cărţi de Kurkov:

şi două de Boia („Capcanele istoriei…” şi mai noua „Istoriile mele”)

După pelerinajul obligatoriu la standurile Humanitas, am dat peste o dezbatere/lansare de carte organizată de booktopia.ro sub titlul „Cui îi e frică de cartierul Matache?”. Au participat Şerban Sturdza (arhitect), Vintilă Mihăilescu (antropolog), Simona Kessler (agent literar) şi Eugen Istodor (scriitor).

Ştiam despre intenţia de demolare a Pieţei Matache mai mult din campaniile online, aşa cum ştii pe cineva dintr-o poză pe care cineva ţi-o flutură insistent sub nas, iar tu mimezi interesul. Am străbătut de curând strada Buzeşti, unde se află vechea construcţie (încă), dar nu am înţeles mare lucru din ce se petrecea acolo. Dezbaterea la care am asistat azi mi-a lămurit unele semne de întrebare şi mi-a stârnit interesul pentru zona asta a Bucureştiului. S-a vorbit despre istoria cartierului aflat în vecinătatea Gării de Nord, despre interesele imobiliare mai mult sau mai puţin obscure din spatele intenţiei de demolare, dar şi despre alternative la dărâmarea caselor vechi, despre un proiect de urbanism care să transforme zona prin construirea unei artere comerciale şi să îmbine coerent vechiul cu modernul.

ah, să vă mai zic şi că la standurile Institutului Francez puteţi vedea o expoziţie de fotografie intitulată „Mâinile scriitorilor”, de Hannah Assouline, dar şi o grămadă de cărţi în, evident, franceză (apropo, anul ăsta Franţa e invitata de onoare a salonului de carte).
dacă aveţi răbdare, o să găsiţi şi standuri cu dulceţuri, ceaiuri exotice şi cafea Florescu.

când am păşit afară din pavilionul târgului de carte ne-a izbit în retină un soare hotărât, iar timpanele ne-au fost confiscate de nişte şlagăre hip-hop date la maxim. am ieşit vrând-nevrând de sub hipnoza cărţilor, ne-am uitat pentru o clipă nedumerite în jur şi apoi ne-am scufundat în vuietul încins al Bucureştiului.

 

nocturnă

În seara asta luna sclipeşte deasupra Bărăţiei ca un icusar lustruit cu prea mare râvnă.

 

“dead, dead, deadski”

furniture tip of the day: wardrobes with mirror doors can be very tricky. during the day you can’t stop checking your reflection (is this how my chin looks from this angle?!), and during the night, when the lights are off, you have to feel your way to the bathroom and bump into every piece of furniture along the way because after all those horror movies that you’ve seen you can’t risk looking into a mirror in the dark. you might see something there and the next thing you know you’ll be saying “beetlejuice” three times and wake up in a tim burton movie.

 

iluzionism

Îmi place să cred că de fiecare dată când completez greşit un formular 220, undeva, acolo, în ghereta ei strâmtă mirosind a covrigi şi răutate, o funcţionară ANAF devine mai amabilă. E cel mai nasol lucru care i s-ar putea întâmpla.

 

lessons on futility

the definition of pure masochism: insisting on teaching present perfect to someone who cannot tell the difference between present and past tenses in Romanian.

 

 

comorile din Cotroceni

Sună a poveste cu detectivi, nu? Păi, cam aşa a şi fost. Sâmbătă dimineaţa, la 11, ne-am adunat in faţa Bisericii Elefterie pentru o nouă vânătoare de comori. De data asta în Cotroceni. Înarmate cu o hartă, un aparat foto şi trei bucăţele de ciocolată făcută în casă, am pornit la drum. Timp de aproape trei ore am hoinărit pe străzi uitate de timp, printre case înecate în verdeaţă, urmărind indicii ale stilurilor Art Déco şi neoromânesc.

Am găsit cele trei perechi de vile gemene din intrarea Negri, blocul în formă de vapor, o buturugă suspendată de cablurile de electrificare, semne masonice camuflate pe frontispicii, am ajuns faţă în faţă cu Leviathanul, am descoperit balconul cu „sprânceană” şi casa cu lei, am aflat că scările care dau în strada Romniceanu au 76 de trepte şi că arborele protejat de lege de pe strada Lister are două îmbrăţişări şi un sfert grosime.

Am învăţat despre mascaroane, finiale şi catarge şi am văzut grifoni, păsări exotice şi dragoni încremeniţi în piatră.

A fost un quest interesant în care ne-a păsat mai mult de căutarea în sine decât de premii. De fapt, premiul mi l-am găsit pe la jumătatea traseului sub forma imaginii de jos. Ea şi multe alte minuni aşteaptă tăcute trecătorii pe străduţele labirintice ale Cotroceniului.

 

old ideas

I’m lying here on the floor of my room hooked to my laptop, headset on.

I’ve thrown most of the furniture out and painted the walls. fresh pages.

I’m lying here listening for the first time to Leonard Cohen’s latest album and I feel like melting into the carpet, like bursting through the walls, growing above this city like a huge tree of song.

Maybe it’s just the intoxicating smell of fresh paint or the growl in Cohen’s voice but I think I’m…what’s the word… happy.

 

in other news

The magnolia in front of my window has shed its icy shell.

 

of spring and the usual

“She turned to the sunlight
And shook her yellow head,
And whispered to her neighbor:
“Winter is dead.”

It’s been so long since I wrote anything that I fear I might have forgotten the dubious art of posting corny/artsy vignettes. But now that spring is here and I’m once again roaming the streets of this city which I loved even before I’d known it existed, a renewed melancholy is inflating my imagination, encouraging me to display my moods here like cheap canvases in a pawn shop.

That being said, let me just say I have a thing for lit windows (this should be easy to psychoanalyze).

As I linger around old houses in the heart of the city and my shadow brushes against dusty fences and wrought iron gates, the twilight turns into the bluest of nights and squares of light appear as if by magic in the sturdy walls, guarded by plaster cherubs and Art Nouveau decorations. As the day fades into night, the insides of these old houses come alive, glowing in the dark like deep-sea creatures. Bucharest is now an immense sparkling aquarium.

More photos to follow.

Happy Spring!

 

winter in bloom