potemkiada

maini invizibile confectioneaza mici potemkiade asortate si schimba anotimpurile pe bulevard.

de-a lungul soselei pe care aluneca automobile grabite apar peste noapte buchete multicolore, crescute in sere, la marginea orasului, pentru cincisprezece minute de faima.

apoi vine iarna si pe scena este impins urmatorul decor.

 

 

“you’ve got red on you”

am vazut Shaun of the Dead aseara la recomandarea unui bun prieten ce si-a sublimat pasiunea pentru filme horror intr-o initiativa excelenta.

de obicei evit genul pentru ca imaginarul meu e  foarte impresionabil. dar, de data asta, a meritat riscul. e drept ca apoi toata noaptea am visat (a se citi redigerat) fragmente de film ornate cu interpretari aiuristice (subconstientul meu e neobosit si entuziast cand vine vorba de asta), insa, am mai zis-o, a meritat.

Nu am mai intalnit demult un asa amestec de umor, duiosie si groaza. Cat despre zombies…  sunt mai putin inspaimantatori decat ultimele minute din film…

morose

…asa sunt intotdeauna cand lucrez duminica. si, tot duminica, pe  inserat, incep sa ma bantuie fantomele cartilor necitite. sunt multe si galagioase ca niste vrabii.

mai nou, sunt intr-o stare de oboseala continua. un soi de moleseala care ma inconjoara ca o pasla si in care zac inerta, cu pleoapele zvacnind din cand in cand, in ritmul unor ganduri repetitive si sterpe.

in unele dupa amieze il vizitez pe prietenul meu pescar. el e  – inevitabil – in mijlocul unei carti, tot timpul se gandeste la ceva, e un fel de creuzet in care fermenteaza idei, fraze, imagini. toropita pe una din multele canapele,

introducing some friends, dinos and obsessions

De acum nu stiu cati ani cand m-am uitat la Jurassic Park impreuna cu Sasha*, am ramas cu o obsesie demna de renumele meu de control freak. De fiecare data cand sunt intr-o cladire ii dau un rating in functie de cat de bine ar rezista daca ar fi atacata de velociraptori. Apoi, ma gandesc la cele mai sigure refugii (preferabil camere fara ferestre si cu o singura intrare in care sa fie multe provizii si arme si munitie. OK, divaghez). Sunt sigura ca toata chestia asta are un nume clinic, dar ii las Adrianei* placerea de a mi-l explica pe indelete mai tarziu: ).

Intre noi fie zis, pana nu vine Adriana cu un straightjacket, cel mai sigur

hamster wheel

These past few weeks have been hectic but I am beginning to get a glimpse of the supposed light at the end of the tunnel.

Right now I have ten more minutes till the next task on the agenda (it may sound all important, but it’s not) and I thought I might try to unwind by scribbling a line or two.  The funny thing is that I got a lot of ideas while treading on that wheel and I can’t wait for the weekend to come so I can go somewhere quiet and think of them some more. Whether I am using this to feel that not everything is wasted and that I am still engaged in some cultural/intellectual life of some sort is not something I am willing to ponder upon as I fear the conclusions; ).

T minus 4 minutes. A lifetime some would say…