dear-god.net
fratele meu, urmasul hatru al unei familii cam lipsite de umor, este un fel de guru al slangului. pentru neinitiati, printre care ma numar, spre imensa lui disperare, si a mea, propozitiile lui presarate cu lexeme ciudate, dislocate din contextele lor uzuale, suna ca un fel de limba pe care ai impresia ca o intelegi, cand de fapt ramai intotdeauna la 2 centimetri alaturi de sens.
ultima sa “trouvaille” este cuvantul “trist” aplicat ca o stampila pe mai tot ceea ce eu, the “social outcast”, the “bookworm”, the “epitome of library boredom”, cum mult prea generos ma caracterizeaza el uneori, emit in eter. modul savuros in care rosteste aceasta sentinta face cuvantul sa se acopere de multe straturi de sens: “esti trist” inseamna nu numai esti patetic, esti un loser, nu esti demn de a fi bagat in seama, ci reda si un soi de incapacitate a subiectului de a se vedea pe sine asa cum e in realitate, emana un usor dispret amestecat cu mila si chiar cu ingaduinta si contureaza imaginea unui biet personaj hilar si plin de emfaza, un biet don quijote care ignora ceea ce majoritatea numeste realitate, un loser, un boem intarziat, imbatranit sau demodat, si, nu in ultimul rand, un personaj care esueaza in punctul cel mai important – nu e suficient de smecher, de scamator, incat sa ii faci pe ceilalti sa rada. iar asta, trebuie sa recunoastem, cu greu se poate ierta.
